Din informaţiile furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, conducătorul autobasculantei nu a respectat semnificaţia indicatorului de trecere la nivel cu calea ferată fără bariere şi a trecut fără să se asigure. A fost lovit în plin de trenul Regiotrans. Şoferul basculantei a rămas iniţial încarcerat în autovehicul. Primul ajutor i-a fost acordat de către cadrele medicale de pe ambulanţa Lipova, iar apoi, după sosirea celor de la SMURD, a fost scos afară din cabina autobasculantei. Bărbatul, a cărui stare este stabilă, a fost preluat de către cei de la SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean Arad. Momentan, calea ferată este blocată, însă se estimează că în scurt timp trenul îşi va relua călătoria. Niciunul dintre călătorii aflaţi în compartimentele trenului nu au fost răniţi în urma impactului.
Impact intre un tren si o autobasculanta la Neudorf
Reactualizat la:
NEUDORF. Impact între trenul Regiotrans care circulă pe ruta Arad-Timişoara şi o autobasculantă. Accidentul a avut loc în această după masă la trecerea la nivel cu calea ferată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Peluza arădeană va încuraja, din nou, echipa, dar nu uită și nu iartă!
România
După ce au fost publicate calendarele pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale, Ministerul Educației a anunțat că, din acest an, elevii din clasele primare nu mai pot participa la acestea.
România
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial un ordin conform căruia liceele cu rată de promovare zero la examenul de Bacalaureat nu vor mai putea înființa clase de a IX-a în anul școlar 2025-2026.
UT Arad
Vuletich a marcat pentru arădeni, care l-au avut în mare formă pe portarul Iliev.
Local
Pe lângă Unitatea Medicală Mobilă de la Expo, campania presupune şi alte acţiuni medicale, educaţionale şi sociale.
România
Lasconi: Ciolacu se pregăteşte iar să renunţe la bani din PNRR. România a îndeplinit 14% din jaloane
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că „se pregăteşte din nou să renunţe la bani” din PNRR, din cauză că proiectele nu mai pot fi gata în timp util.
Local
Perioada de reclaculare a facturilor este octombrie – decembrie 2024. Stoarnarea facturilor se face în baza noilor modificări legislative.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!