Dimineaţă de coşmar pe drumul ce leagă Macea de Curtici. Un bărbat a decedat iar o maşină a ars complet, în această dimineaţă, în urma unui impact violent produs între un autoturism marca Peugeot 205 şi un Jaguar înmatriculat în Irlanda. Martorii au povestit că şoferul Peugeot-ului se deplasa dinspre Macea spre Curtici, iar în dreptul staţiei Peco, aflându-se într-o coloană de maşini, a virat la stânga fără să se asigure şi a fost lovit frontal de autoturismul Jaguar.
În flăcări
În jurul orei 08,00, pe DJ 709B, Vasile O., de 62 de ani, din Macea, în timp ce a condus un autoturism marca Peugeot 205, din direcţia Macea spre Curtici, în dreptul staţiei PECO, intenţionând să efectueze un viraj la stânga, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Jaguar, condus regulamentar din sens opus de Ioan D., de 45 de ani, din Macea , au declarat reprezentanţii IPJ Arad.
Peugeot-ul a fost cuprins de flăcări în urma impactului. Şoferul a fost scos afară din maşină de către cei care au asistat la scena accidentului.
Decedat
Victima, în vârstă de 62 de ani, a decedat imediat după sosirea ambulanţei, spun reprezentanţii IPJ Arad. Şoferul Jaguar-ului nu-şi poate explica modul în care a reacţionat şoferul Peugeot-ului. Am venit dinspre Curtici şi aici la Peco era o coloană şi din coloană a apărut brusc să intre în benzinărie. L-am văzut în faţă, nici n-am reuşit să pun frână. Am tras dreapta de volan , a spus şoferul Jaguar-ului.
Accidente dese
Martorii spun că în zonă se întâmplă des accidente sau tamponări pentru că nu există un scuar de refugiu pentru a intra sau ieşi din benzinărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!