Împăratul nu se dezice de porecla sa. Uțu Claudiu Rohozneanu, în vârstă de 44 de ani, a dat lovitura chiar şi din spatele gratiilor. Și nu oricum. Ci pe plan internațional. Împăratul este acuzat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial București de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, după ce s-a descoperit că a organizat şi coordonat procurarea unei importante cantităţi de cocaină din Venezuela şi transportul drogurilor de mare risc pe rută aeriană către Spania .
Cocaină, la ordinul lui Uțu
Rohozneanu, precum și ceilalți care i-au dat o mână de ajutor în organizarea și procurarea drogurilor, erau supravegheați de ceva vreme. Autoritățile judiciare din Spania aveau informații cum că urmează ca în România să ajungă, via Spania, o cantitate semnificativă de cocaină, la ordinul Împăratului și ai complicilor săi. La data de 28 noiembrie 2011, urmare a colaborării procurorilor DIICOT cu autorităţile judiciare din Spania, unul dintre membrii grupării a fost depistat în flagrant delict pe aeroportul Barajas – Madrid, în timp ce transporta cantitatea de 3,7 kg cocaină , precizează procurorii DIICOT.
Cocaină de 400.000 de euro
După ce oamenii lui au fost prinși pe aeroportul din Madrid, Rohozneanu a gândit un alt plan: ca drogurile să fie introduse în țară ascunse în bara unei mașini. Zis și făcut. Doar că trei luni mai târziu, pe 28 februarie 2012, alți doi membri ai grupării coordonate de Împăratul erau prinși în flagrant, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, cu 1,5 kg de cocaină ascunse în bara de protecție a autoturismului cu care se deplasau. Dacă oamenii lui Uțu Rohozneanu nu erau prinși de către oamenii legii, acesta urma să împartă cu cei trei complici ai săi, Ștefan Tudor, 44 de ani, Krecsun Ștefan Daniel, 32 de ani, și Țica Cosmin Paul, 24 de ani, 400.000 de euro, banii pentru cele 5,2 kg de cocaină (3,7 kg plus 1,5 kg). De menționat este faptul că atât Uțu Claudiu Rohozneanu, cât și Ștefan Tudor se află în prezent în închisoare unde execută pedepse de 13, respectiv 20 de ani de închisoare, condamnări pronunțate în dosare penale de criminalitate organizată investigate de către DIICOT.
Acuzațiile
Împăratul și ce trei complici sunt acuzați de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, instanța de judecată admițând, la propunerea DIICOT, arestarea preventivă a inculpaților rămași în stare de libertate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!