La startul competiției s-au înscris 16 echipe, atât echipe formate din membrii ALDE din diferite zone ale județului cât și echipe formate din simpatizanți ALDE. Scopul turneului a fost strângerea de fonduri pentru Dușan Marian Meszaros (21 ani), diagnosticat cu sindrom Pierre Robin retard sever.
„Sunt fericit pentru că reușim de la eveniment la eveniment să mobilizam tot mai mulți tineri și nu numai pentru același scop , ajutarea semenilor noștri care trec prin greutăți. Din donațiile celor peste 250 de persoane prezente s-au strâns 2.489 lei. Aș vrea să aduc mulțumiri speciale primarului Orașului Nădlac, Ioan Radu Mărginean, care alături de consilierii locali ALDE Nădlac au organizat totul perfect. Organizatia Județeană de Tineret ALDE Arad este sprijinită de președintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, căruia îi mulțumim. De asemenea, mulțumim tuturor celor ce s-au implicat”, a declarat Ucu Dima, președintele Organizației Județene de tineret ALDE Arad.
„Ce poate fi mai frumos decât să ajuți? Eu cred că nimic pe lume nu se poate compara cu sentimentul unic pe care o acțiune caritabilă ți-o oferă. Iată că tinerii ALDE Arad au făcut un obicei din a face bine, iar eu îi voi susține mereu pentru că tinerii că ei merită să ajungă lideri ai vremurilor care vor urma. Ei fac o altfel de politică, politica prin fapte și nu prin vorbe”, punctează Eusebiu Pistru, președintele ALDE Arad.
„Împreuna pentru o faptă bună” continuă în luna iulie cu două noi turnee de fotbal la Apateu și la Secusigiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!