ARAD. În cadrul unei conferinţe de presă a PDL Arad, preşedintele Gheorghe Falcă a făcut un scurt bilanţ „negru” al guvernării, remarcând că este prima dată după revoluţie când primul an de după alegeri, în loc să fie unul foarte liniştit, a fost extrem de agitat, marcat de diverse ciocniri şi scandaluri politice. Şi aceasta, nu din cauza opoziţiei, ci din aceea a guvernanţilor. Probabil, crede Falcă, a fost vorba despre abaterea atenţiei de la involuţia României după un an de guvernare USL-istă. Astfel, veniturile României în 2013 au fost mai mici decât cele din 2012, însă cheltuielile pentru funcţionarea statului au crescut cu 20%, iar cele pentru salarizarea personalului, cu 18%.Pentru ca aceste dezechilibre să fie cumva acoperite, spune Falcă, guvernanţii au inventat 29 de noi taxe.
Aradul, discriminat
În acest context, arată Falcă, guvernul a trecut la pedepsirea judeţului Arad, vinovat că are administraţie PDL. Deşi suntem pe locul 7 ca şi contribuţie, spune liderul PDL, la întoarcerea banilor publici suntem pe locul 39 din coadă, revenind la situaţia din 2001-2004, când nimeni de la Bucureşti nu lua în seamă Aradul. O mare vină pentru aceasta, declară Falcă, o au parlamentarii PSD şi PNL, care nu fac nimic pentru ca Aradul să primească ceea ce i se cuvine. Administraţia locală, oricât ar fi de performantă, este obligată să facă plăţi în plus, în loc să folosească banii pentru dezvoltare. De pildă, pentru plata asistenţilor persoanelor cu handicap, un subiect de scandal monstru în ultima perioadă. Prezent la conferinţa de presă, Gheorghe Feieş, primar al Sebişului şi preşedinte al Ligii aleşilor locali PDL, a declarat că, pe acest subiect, s-a consultat cu mai mulţi primari din judeţ, inclusiv de la PNL, iar în perioada următoare, prin forurile competente, vor sesiza instituţiile europene asupra discriminării persoanelor cu handicap din judeţ.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!