În afara celor 188 de elevi participanţi, oraşul nostru va găzdui reprezentanţi ai ministerului şi alte cadre didactice, care alcătuiesc Comisia centrală a Olimpiadei, precum şi pentru un număr de 37 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar din judeţele ţării.
La deschiderea festivă a olimpiadei au fost prezenţi prof. Sorin Giurumescu, inspector general pentru limba germană modernă şi limba rusă modernă în Ministerul Educației Naționale, Bärbel An, director departament de limbă germană –Goethe Institut, prof. univ. dr. Lizica Mihut, preşedintele Consiliului Academic al Universității „Aurel Vlaicu”, conf. univ. dr. Rodica Biriş, reprezentant al Universității de Vest „Vasile Goldiş”, prof. Claudius Lucian Mladin, inspectorul şcolar general al IŞJ Arad, prof. Laura Nădăban, inspector şcolar de specialitate-limbi moderne, Glad Varga, preşedintele Asociației „Educațio”.
Invitaţii – în scurtele alocuţiuni pe care le-au adresat – i-au felicitat pe participanţi pentru performanţa de a ajunge în această fază a competiţiei şi le-au urat succes în probele dificile care îi aşteaptă în drumul spre podiumul de premiere.
De mâine începe competiţia. Probele individuale de concurs vor avea loc la Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” iar proba pe echipe la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” (sala Studio).
Program artistic
În final, elevi de la Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal” şi Liceul „A.M. Guttenbrun” au prezentat un scurt program artistic. Moderatorii întregii festivităţi au fost profesorii Lia Faur şi Michael Zellner.
Citiți principiile noastre de moderare aici!