Pe 15 iulie, în jurul orei 22.40, polițiștii Secției 1 Vlaicu au fost sesizați despre un scandal petrecut în parcarea unei benzinării, în urma căruia o persoană ar fi fost rănită. „Din primele cercetări a reieșit că, pe fonul unui conflict spontan, un bărbat 33 de ani, din județul Argeș, l-ar fi tăiat pe un alt bărbat, de 34 de ani, cu un obiect ascuțit. În baza probatoriului administrat, bărbatul de 33 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit pentru lovirea sau alte violențe”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a transmis, la rândul său, că pe 16 iulie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de inculpatul V.C. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fapta constând în aceea că, „la data de 15.07.2024, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla pe terasa Market Caffe to Go din parcarea de autocamioane DAF de pe DN7 Arad, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a înjunghiat-o cu un cuţit în spate şi în antebraț pe persoana vătămată S.D., cauzându-i acesteia leziuni pentru care au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale”. Propunerea a fost admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad, dispunându-se arestarea inculpatului. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a tragerii la răspundere penală a autorului.
„Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, menționează cei de la Parchet.
Citiți principiile noastre de moderare aici!