Prima sesiune parlamentară din anul 2015 a început în luna februarie şi s-a încheiat la finalul lunii iunie. În aceste cinci luni, deputaţii şi senatorii au lucrat în plen un total de 316 ore. La un program mediu de 8 ore pe zi, cum au majoritatea bugetarilor, ar însemna că senatorii şi deputaţii au petrecut doar 39 de zile, din ultima jumătate de an, pentru dezbaterea şi votarea proiectelor legislative. O parte a acestui timp a fost petrecut însă de senatori şi deputaţi pentru declaraţii politice şi adresarea de întrebări şi interpelări membrilor Guvernului. Alte 17 ore au fost lucrate de senatori şi deputaţi în 11 şedinţe de plen reunit.
Senatorii au fost mult mai harnici decât colegii lor din Camera Deputaţilor. Deşi au lucrat în mai puţine şedinţe de plen, au strâns mai multe ore de dezbateri. Astfel, senatorii au participat, de la începutul anului, la 58 de şedinţe de plen, totalizând aproape 157 de ore de activitate (19 zile de muncă la un program de 8 ore), în timp ce deputaţii au lucrat doar 142 de ore în plen (mai puţin de 18 zile de muncă la un program de 8 ore) în 62 de şedinţe.
Sursa : Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!