ARAD. Studenţii din anul IV din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” au participat, recent, la un curs interactiv – la materia Criminalistică, după o metodologie modernă, organizat de lect. univ. dr. Pavel Palcu, procuror-magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul UVVG, care l-a invitat, la catedră, pe procurorul Codrin Gavra, procuror şef secţia Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
„Studenţii au avut posibilitatea de a percepe, direct şi nemijlocit, situaţii reale, concrete din activitatea pe care o desfăşoară organele judiciare: organele de poliţie, procuror şi judecător. După ce materia planificată a fost deja predată, am considerat util ca studenţii, viitori magistraţi, avocaţi, sau poate anchetatori, să vadă care sunt etapele într-o anchetă din faza incipientă a actelor premergătoare şi până când urmărirea penală este finalizată”, ne-a declarat lect. univ. dr. Pavel Palcu.
„Cursul a fost unul interactiv – a precizat procurorul Codrin Gavra – şi am prezentat doar speţe care au rămas definitive, deoarece cele aflate în curs de judecată nu puteau fi aduse în discuţie”.
Prezentare
Procurorul Codrin Gavra a susţinut o prezentare, în PowerPoint, cu caracter preponderent practic a unor aspecte întâlnite în jurisprudenţa locală, în special cu referire la infracţiunile de corupţie, axându-se pe tehnici probatorii în care au fost folosiţi investigatori sub acoperire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!