Micuții școlari au fost întâmpinați cu căldură de doamna director Lucia Bibarț care le-a prezentat biblioteca, le-a făcut o proiecție de film și a organizat o activitate interactivă cu cântece, poezii îndrăgite și scene din povești și fabule. S-au remarcat elevii: Bitang Diana, Ardelean Maya, Havriliuc Iasmina, Gligor Lorena din clasa I C, Belko Robert și Suciu Alex din clasa a IV-a A, dar și cei mai mici ai clasei pregătitoare care au cântat cu multă însuflețire cântece de primăvară.
Vizita a continuat apoi la Muzeul de Artă unde elevii au admirat bogăția cromatică a lucrărilor expuse, familiarizându-se astfel cu pictura abstractă contemporană.
Atractive au fost și lucrările de artă fotografică de la Sala Clio unde copiii au admirat peisaje, chipuri de copii și tineri și grup de muncitori. Copiii au fost impresionați de fotografiile intitulate „Inocența”, „Mărunțica”, „Diva”, „Simplitate”, „Fericire”.
Ne-am întors acasă cu bucuria că am petrecut momente de neuitat în această vizită, în ciuda timpului nefavorabil.
Înv. Covaci – Stoițescu Raluca
Citiți principiile noastre de moderare aici!