ARAD. Situația alarmantă a numărului tot mai mare de minori care cad victime traficului de persoane a fost dezbătută în cadrul unui simpozion organizat de Asociația pentru Reformă Civică și Democrație. Simpozionul „Protejarea Drepturilor Copiilor în Contextul Traficului Crescut de Ființe Umane din Europa de Est” s-a desfășurat în Sala „Vasile Goldiș” din cadrul Consiliului Județean Arad, în prezenta a câtorva zeci de arădeni. De asemenea, la discuții au participat și reprezentanți ai Guvernului României, Poliției, Inspectoratului Școlar Județean, Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, ai Patronatului Român, Serviciului de Probațiune din Arad, dar și ONG-uri din Arad și Timișoara, respectiv Europa și SUA.
„Statul prin instituțiile sale nu poate să acopere complexitatea problemei, de aceea este nevoie de o acțiune comună a instituțiilor de stat și cele civice pentru prevenirea acestui fenomen, respectiv reducerea drastică a dimensiunilor sale în România, nemaivorbind de județul Arad. Am hotărât împreună să venim cu propuneri concrete care vor fi prezentate sub forma unei scrisori adresată Guvernului, Președenției, Comisiei Europene și Departamentului de Stat SUA. Vrem aceste simpozioane să le organizăm periodic și să venim cu soluții practice pentru a preveni acest flagel. Da, România e pe primul loc în Europa la traficul de minori și nici Aradul nu stă cu mult mai bine la nivelul țării”, a punctat Samuel Caba, președintele ARCD.
Trimite articolul
XAM INTELES ACUM cine tot plateste ca aceasta „asociatie” sa apara in presa: PNL. Domnul Cadar si ceilalti din conducerea CJA ar fi bine sa isi asume, nu sa se ascunda dupa CABA STRICA TREABA (parca asta era sloganul lui in 2016 la PMP)