La sfârşitul acestei săptămâni, între 21-23 septembrie, la Arad va avea loc Festivalul internaţional de poveşti „Magia cuvântului”, organizat de organizat de Asociația culturală „MA-CU”, Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” și Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.
Principalii realizatori ai evenimentului – actorii Giorgiana Elena Popan şi Robert Pavicsits împreună cu bibliotecara Mihaela Blaga – ne-au informat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în festival vor participa povestitori din Danemarca – Hans Laurens, Portugalia – Pedro Lopes, Franţa – Claude Delsol şi România – Marilena Bătrân, Lăcrimioara Szlanko, Alina Doba şi alţii.
„În Arad, pentru prima dată în România, se ţine un festival ce va fi susţinut de profesionişti care spun poveşti”, a punctat Robert Pavicsits. „Poveştile au ca scop susţinerea valorilor morale. Pot să vă mai spun că oficialităţile invitate în loc să spună «Bine aţi venit, dragi copii!» vor prezenta o scurtă poveste”, ne-a mărturisit Giorgiana Elena Popan, cea care a participat, la începutul acestui an, (şi a fost premiată) la Festivalul Internaţional de Poveşti Kanoon din Urmia – Iran.
„Intrarea va fi liberă – a ţinut să precizeze Mihaela Blaga. Grupul ţintă îl reprezintă elevii din clasele primare. Vor veni, cu siguranţă, cei care frecventează «Ludoteca » bibliotecii dar şi-au anunţat dorinţa de a participa şi şcoli din municipiu”.
Deschiderea festivalului va avea loc vineri 21 septembrie (orele 10-12), la Teatrul de Marionete. Tot aici, în 22 septembrie (orele 17-20), va fi a doua zi de festival iar în 23 septembrie, între aceleiaşi ore – a treia zi de festival, festivitatea de închidere cu premiere şi…surprize.
Organizatorii se aşteaptă ca Aradul să se transforme, timp de trei zile, într-un loc minunat iar participanții să se lase complet furați de magia unei lumi nemuritoare în care se pășește și se iese numai prin formulele ca: „A fost odată…”, „Că de n-ar fi, nu s-ar povesti…” sau „Și-am încălecat pe-o șa…”.
La Bibliotecă
Biblioteca judeţeană va găzdui sâmbătă, 22 septembrie un „Atelier de povești” (între orele 10 -12) şi conferința „Importanța poveștii în educația copilului” (orele 12-14).
Citiți principiile noastre de moderare aici!