S-a născut în 9 septembrie 1933, în localitatea Beliu, dintr-o familie de oameni cu dragoste pentru moşia străbună şi valorile ei. De aici înclinarea profesorului pentru studiul istoriei şi aplicarea cunoştinţelor dobândite în practică cu rezultat remarcabil în realizarea muzeului şcolar şi readucerea în activitate a momentului prăznuirii recoltelor bogate. În realizarea acestora şi-au adus contribuţie deosebită, în primul rând, toţi elevii şcolii, localnicii, cadrele didactice şi organele de conducere ale localităţii. O adevărată emulaţie s-a format privitor la colecţionarea de materiale arheologice şi exemplare rare dintre costumele populare şi obiectele reprezentând activitatea şi produsele localinicilor: vase de pământ, obiecte variate din gospodăria localnicilor etc. Nu a existat elev care să nu fi completat inventarul muzeistic. Aşa cum spunea un fost elev de-al lui, ,,avea darul de a te antrena la toate, admiţând orice elev în activităţile pe care le intreprindea.”
E.Lăzureanu s-a implicat, într-o mulţime de activităţi din viaţa satului. A cules creaţii populare antrenând în acest sens şi alte cadre didactice, a fost însuşi un creator de poezie, dar, din păcate, peste o sută cincizeci de compoziţii s-au distrus prin foc din dorinţa autorului.
Timpul nu-i era suficient niciodată. Om activ, îl întâlneai peste tot dornic să ajute oricui şi să îndrume la diverse activităţi; astfel au apărut, pe vremea aceea, o făbricuţă de sticlă, un atelier de prelucrare a poliesterului şi un altul de teracotă. Avea darul mobilizării oamenilor utili; dădea dovadă de multă perseverenţă şi elan tineresc.
Păcat că acest om cu suflet mare, de multe ori, nu a fost înţeles, iar gestul de a nu lăsa în scris gândurile lui ne-a dezamăgit, dar avem de la el colecţia muzeală şi sărbătoarea recoltelor ce se aşteaptă tot mai bogate.
JULA GHEORGHE
BELIU
Citiți principiile noastre de moderare aici!