Oamenii se plâng că, de o săptămână, nici nu mai pot să treacă pe alee, pentru că sunt atacați și mușcați de insectele parazite care sunt și purtătoare de boli, spun cei de la Direcția de Sănătate Publică Arad. Disperați că purecii le ajung și în apartamente, arădenii de pe Strada Vaslui, perpendiculară cu Parcul 23 August din Micălaca, au încercat singuri să se protejeze și și-au achiziționat spray-uri și soluții cu clor, pentru a-i stârpi, ba chiar au plătit și un specialist, însă problema persistă, iar purecii sunt atât de mulți că niciun trecător nu scapă de mușcăturile acestor insecte parazite, considerate la fel de periculoase ca și căpușele. De reținut este faptul că purecii sunt insecte parazite hematofage, care se hrănesc cu sânge atât de la animale, cât și de la oameni, putând transmite foarte multe boli, precum capușele.
Crescătorie de pureci
„Putem spune că avem crescătorie de pureci. Trec oameni cu copii și, când se uită, sunt plini de pureci pe picioare. Trăim într-un bloc plin cu pureci”, spune unul dintre locatarii blocului afectat. Florin, un locatar din zonă spune că „de o săptămână au apărut în zonă foarte mulţi pureci, îi vezi şi pe copii; ieri a venit o bunică cu o fetiţă şi a trebuit, la intrare, să-i dea purecii jos. Da, este o invazie, nu poţi sa mergi la alimentara sau să scoţi gunoiul. Suntem toți mușcați pe picioare”. Ajunşi la capătul răbdărilor, arădenii cer, disperaţi, ajutorul autorităţilor. „Mai rău ca-n Evul Mediu! Aşa ceva nu se poate, avem fetiţă în vârstă de o săptămână şi e plin de pureci. Înăuntru am făcut cu clor, dar e plin, plin, plin de pureci”.
Răspunsurile oficialilor
Ne-am îndreptat, cum era firesc, spre Palatul Administrativ. „Primăria Municipiului Arad cunoaşte situaţia de la blocul 709 şi chiar vineri, 7 iulie, se va interveni cu lucrări de dezinsecţie în zonă”, a declarat Raluca Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Am stat de vorbă și cu Dana Cârnațu, medic DSP Arad, care ne spune că „riscurile legate de muşcăturile de pureci sunt în special datorare reacţiilor alergice la locul muşcăturii. În situaţia în care au fost folosite insecticide la care au dezvoltat rezistenţă, reacţia alergică la muşcatură este mai intensă. O altă problemă legată de muşcăturile de pureci ar fi infectarea. În această situaţie recomandarea este să vă adresaţi medicului pentru a trata corespunzător leziunea respectivă”.
Dacă nu sunt combătuţi la timp, purecii se înmulţesc peste măsură, femela depunând peste 700 de oua, în serii de câteva duzini.
Taxa pentru pureci
Situaţia e deja cunoscută în cartier, dacă ar fi să ne luăm după afişele din scara unor blocuri din Micălaca. Locatarii de aici sunt anunţaţi că dacă vor să scape de pureci nu trebuie decât să plătească taxă de 20 de lei iar cei cu deratizarea îi vor scăpa de probleme.
Citiți principiile noastre de moderare aici!