În cadrul celui de-al IX-lea Simpozion Ştiinţific Internaţional al Fundaţiei Egon and Ann Diczfalusy, Universitatea din Novi Sad (rector prof. univ. dr. Radovan Pejanovic) a fost, zilele trecute, gazda unei întâlniri operative extrem de importante pentru dezvoltarea academică a euroregiunii.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a fost reprezentată de rector prof. univ. dr. dr. Coralia Adina Cotoraci, care a susţinut o prezentare deosebit de atractivă asupra universităţii şi posibilităţilor de dezvoltare internă şi internaţională. Au urmat prezentările celorlalte universităţi, iar apoi, într-un cadru formal, s-au discutat posibilităţile efective de colaborare între universităţile prezente, atît la nivel de cercetare fundamentală, cât şi la posibilitatea de aplicare practică a proiectelor.
„Suntem mândri că am fost invitaţi la o întâlnire atât de importantă pentru dezvoltarea academică din această euroregiune -a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”. Cu acest prilej, am consolidat legăturile tradiţionale cu universităţile vecine şi vom stimula dezvoltarea de acţiuni comune cu acestea. Ţin să apreciez activitatea catedrei de obstetrică-ginecologie, care a participat la numeroase acţiuni ştiinţifice şi de formare profesională, în această euroregiune şi sper că, în curând şi alte catedre vor demara iniţiative similare. Suntem onoraţi că Universitatea noastră este considerată partener egal al unor Universităţi de prestigiu aflate în Top 500 mondial şi că am identificat, împreună cu ele, programe ce ne permit cooperarea. Considerăm prioritare aplicarea de proiecte transfrontaliere, dar privim cu încredere şi spre posibilitatea cooperării în cadrul programului Horizon 2020.”
Participanţi
Au fost prezenţi delegaţi de la: Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, Universitatea din Oradea, Universitatea din Szeged, Universitatea din Pecs, Universitatea din Belgrad şi Universitatea din Kragulevac.
Citiți principiile noastre de moderare aici!