ARAD. Trenurile Regiotrans s-au oprit în Arad de aproximativ o săptămână. Însă nicio instituţie abilitată nu a luat vreo măsură în acest sens. Iar de măsuri chiar ar fi nevoie. Pentru că, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, întreruperea circulaţiei pe calea ferată afectează sute de arădeni. Concluziile trase de Ioţcu au venit ca urmare a solicitărilor primite de CJA de la mai multe primării din judeţ. „Sute de copii şi părinţi din judeţul Arad nu mai au posibilitatea de a circula spre şcoală sau la serviciu din cauza curselor anulate ale companiei Regiotrans. Am primit sesizări din tot judeţul, de la oameni care nu pot ajunge la lucru sau nu îşi pot duce copiii la şcoală. În acest moment nu avem nici o informaţie referitoare la modul în care se vor rezolva aceste probleme. Solicit public Instituţiei Prefectului Judeţul Arad să intervină la Ministerul Transporturilor pentru a primi un punct de vedere şi a oferi un răspuns sutelor de persoane care navetează zilnic”, a spus Ioţcu.
Intră CTP
CJA şi-a arătat disponibilitatea de a oferi ajutor acolo unde este necesar. În acest sens, a fost rezolvată o solicitare venită din comuna Bocsig. „Primăria Bocsig a apelat la noi pentru soluţionarea problemei privind asigurarea transportului pe o distanţă de aproximativ 20 de km, pe ruta Răpsig-Sebiş, a celor aproximativ 50 de elevi domiciliaţi în satul Răpsig, care sunt înscrişi la şcoala gimnazială şi la liceul din Sebiş şi care, urmare a suspendării activităţii companiei feroviare care le furniza aceste servicii, se află în acest moment în imposibilitatea de a ajunge la cursuri. Am analizat împreună cu Compania de Transport Public pentru introducerea unei curse speciale şi rezolvarea de urgenţă a problemei”, a anunţat preşedintele CJA. Acesta spune că orice astfel de solicitare va fi rezolvată, în măsura posibilităţilor, în cel mai scurt timp.
Incertitudine la Regiotrans
În ceea ce priveşte operatorul privat Regiotrans, nu a mai venit nicio informaţie nouă dinspre acesta. După ce a suspendat transportul pe calea ferată, compania a anunţat că încearcă, în regim de urgenţă, să obţină certificatul de siguranţă necesar pentru reluarea transportului de călători. Asta se întâmpla săptămâna trecută. De atunci, nimic nou.
Citiți principiile noastre de moderare aici!