Coincidenţă sau nu, chiar în ziua în care suporterii „Bătrânei Doamne” au pus la cale „inaugurarea” stadionului Francisc Neuman, firma care a câştigat contractul de proiectare şi execuţie, Tehnodomus, a dat publicităţii un punct de vedere în care explică motivele care au dus la decalarea termenului de finalizare a lucrărilor cu 6 (şase) luni.
Deşi ar fi multe de comentat pe marginea acestui punct de vedere, vom lăsa cititorii să tragă concluziile explicaţiilor celor de la Tehnodomus, bucurându-ne de informaţia că peste 6 (şase) luni lucrările la stadionul UTA vor fi finalizate…
„Societatea SC Tehnodomus SRL în calitate de câştigător al contractului de proiectare şi execuţie am solicitat Primăriei Municipiului Arad decalarea termenului de finalizarea lucrărilor cu 6 (şase) luni din următoarele motive: neeliberarea amplasamentului prezentei investiţii, respectiv clădirile ce trebuiau să fie demolate Turn Radio, Clădirea Spălătoriei şi Creşa UTA, pe de-o parte şi condiţiile meteo nefavorabile înregistrate de la începutul lucrărilor şi până în prezent, pe de altă parte. Numai sistarea lucrărilor pe timp friguros a generat o întârziere de 186 de zile a termenului de finalizare a acestei lucrări. În plus, a fost necesară o reproiectare a acoperişului tribunelor pentru a corespunde noilor reguli privind protecţia împotriva incendiilor. În aceste condiţii ţinem să subliniem faptul că nu putem vorbi despre nerespectarea duratei de execuţie a lucrărilor aşa cum este ea prevăzută în contract, ci despre o decalare a termenului de finalizare a lucrărilor de mărire a capacităţii peluzelor stadionului UTA” – este punctul de vedere al constructorului Tehnodomus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!