ARAD. Asociaţia Foto Club Arad a organizat – în parteneriat cu Asociaţia Speologică Speowest Arad, Condor Club Arad şi Parcul Natural Lunca Mureşului – cea de-a IX-a ediţie a Bienalei de Fotografie „Natura“.
În Sala Științele Naturii 2 din cadrul Complexului Muzeal Arad (la Palatul Cultural), au fost expuse pe simeze 65 de fotografii (selectate din cele aproape 400 de imagini primite). Lucrările prezentate publicului sunt realizate de 17 autori: Simona Chira, Filip Ovidiu, Octavian Iolu, Raluca Lăncrăngean, Cantemir Aron Mândru, Gavril Borza și Ovidiu Cosma (de la Asociaţia Foto Club Arad), Gabi Herlo și Paul Hac (de la Parcul Natural Lunca Mureşului), Dorel Gureanu, Silvia Mancoș și Laura Cormoș (de la Condor Club Arad), Fatios Kalafatakis (invitat special din Grecia), Mihai Besesek, Sebastian M. Sbîrcea, Robert V. Sarkozi, Valentin Alex. Radu (de la Asociaţia Speologică Speowest Arad).
Tema salonului – după cum a precizat Mircea Boran, președintele Foto Club Arad, la vernisajul ce a avut loc joi seara – este natura sub cele mai interesante forme ale ei: peisaje, macro, păsări, animale, peşteri, păduri, ape, dar şi altele. El a ținut, de asemenea, să facă scurte aprecieri asupra tuturor artiștilor expozanți și lucrărilor lor.
Valentin Alex. Radu, de la Asociaţia Speologică Speowest Arad, a arătat că pe lângă fotografiile specifice (din peșteri), membrii acestei asociații au adus și peisaje de iarnă din munți.
De la Condor Club Arad, Dorel Gureanu a ținut să scoată în evidență că, deși domeniul lor de activitate nu este fotografia, nu pot sta indiferenți în fața peisajelor, a frumuseților naturii pe care le întâlnesc în drumețiile lor.
„Mă bucur că Parcul Natural Lunca Mureşului oferă și subiecte de fotografie – a spus ing. Paul Hac, directorul Parcului. Sunt câteva specii interesante «ciudățenii» pe care vă las să le descoperiți. Ca să nu mai spun că avem 206 specii de păsări identificate în Lunca Mureșului”. El a apreciat și colaborarea cu Foto Club Arad, care este „un partener de nădejde”.
O „pată de culoare” în expoziție, Fatios Kalafatakis, invitat special din Grecia, s-a declarat încântat de peisajele României.
Expoziţia poate fi vizitată până în data de 27 aprilie.
Imagini
În timpul vernisajului, mai multe imagini surprinse de artiștii fotografi au fost proiectate sub formă de slideshow.
Citiți principiile noastre de moderare aici!