ARAD. La Constanţa, s-a desfășurat, zilele trecute, prima ediție a Olimpiadei internaţionale de lectură, pentru elevii din clasele VII-XII, competiţie organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Universitatea Ovidius și IȘJ Constanţa.
Eleva Nicoleta Filipaș de la Colegiul Național „Moise Nicoară ” din Arad a obținut o merituoasă mențiune la secțiunea „Lectură și metalectură”. Deținătoare a premiului II la faza națională a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” (OLAV), ea și-a câștigat dreptul de selecție în lotul național al României pentru faza internațională.
Pregătită și îndrumată de profesoara Mirela Mureșan, de la C.N „Moise Nicoară”, eleva arădeană a făcut pe deplin dovada competențelor sale de excepție în ceea ce privește lectura și interpretarea textului ficțional, nonficțional și a celui multimodal (lectura imaginii). Subiectele primite au avut un nivel de dificultate sporit, prin faptul că au solicitat deopotrivă actualizarea informațiilor de cultură generală, acumulate prin lectură, dar mai ales inteligența, realizarea de conexiuni inedite între imagine și text, spontaneitatea și originalitatea interpretărilor mesajului – verbal și vizual -, la prima vedere. Spre deosebire de celelalte olimpiade, lectura este abordată „ca abilitate de viață”, căci doar un cititor avizat, independent și creator poate înțelege deplin lumea în care trăiește și poate folosi cuvântul – în dezbateri orale – pentru a-i convinge pe ceilalți. Nicoleta Filipaș a reușit pe deplin toate acestea, impresionând pe toți cei prezenți, la dezbaterea finală a olimpiadei, prin maturitatea discursului și prin pertinența ideilor exprimate.
Într-o discuție avută cu olimpica noastră, aceasta a mărturisit: „Sunt o persoană nonconformistă ! Nu-mi plac «rețetele» impuse și formulele șablon! Îmi place să gândesc liber și să mă exprim firesc. Acestea sunt principalele motive care m-au determinat să particip la această olimpiadă altfel – total diferită de cea tradițională, cunoscută sub numele de «limba și literatura română». E mai mult decât atât! Am avut ocazia în acest concurs să fiu eu, cu adevărat, și să beneficiez de libertatea de a citi și interpreta textul lumii așa cum îmi doresc, conform personalității mele, fără să fiu nevoită să reproduc citate critice celebre sau consacrate.”
Sperăm ca viitoarea ediție a Olimpiadei internaționale de lectură să aducă în competiție și elevi din celelalte țări ale lumii, care să poată face dovada abilităților lor de lectură personalizată, chiar și într-o limbă de circulație internațională.
Participanți
Au participat 110 elevi din România și Moldova, elevi premiați la fazele naționale ale olimpiadelor de limba și literatura română.
Citiți principiile noastre de moderare aici!