ARAD. Spațiile logistice și industriale, respectiv volumul închirierilor acestora sunt un bun indicator privind dezvoltarea și evoluția economiei dintr-o anumită regiune. Astfel, analiza pe primul semestru al acestui an, incluzând lunile din stare de urgență, a spațiilor industriale închiriate arată impactul pandemiei pe piața industrială.
La nivel național, volumul spațiilor industriale și logistice închiriate în prima jumătate a anului a totalizat aproape 250.000 de metri pătrați, nivel în ușoară creștere față de cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, conform JLL România – citat de Mediafax. Aradul se clasează pe poziția a patra în acest top al metrilor pătrați de spații tranzacționate. Potrivit sursei citate, în Arad au fost tranzacționați 20.000 de metri pătrați, după București – 81.000 de metri pătrați, Timișoara – 68.400 de metri pătrați și Craiova 57.500 de metri pătrați.
Ce înseamnă acești metri pătrați tranzacționați? Vorbim despre marile companii din producție, distribuție și logistică, companii care caută să își dezvolte în general depozite sau hale de aprovizionare/producție. Aradul are o poziționare favorabilă în acest sens, fiind aproape de granița cu Ungaria, dar având și acces facil către autostradă.
Previziunile specialiștilor, însă, avertizează că marii chiriași din sectorul producției au preferat să își amâne achizițiile de spații, cel mai probabil așteptând o stabilizare a pieței economice internaționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!