Arădenii deveniți turiști la ei acasă au avut ocazia să asculte o scurtă istorie legată de rețelele de apă și canalizare din municipiu, cu ajutorul ghidului Arad Free Tours. După scurta introducere, turul a continuat avându-l ca invitat pe domnul Dorel Iercan, șeful formației de exploatare de la Stația de Epurare Arad, care le-a explicat celor prezenți întregul proces prin care apa uzată este epurată în așa fel încât calitatea apei deversate care ajunge într-un final în râul Mureș să respecte standardele ecologice.
Cei prezenți au aflat care este traseul urmat de apa uzată, de la intrarea în stația de epurare până la ieșire, întregul proces tehnologic fiindu-le prezentat de cel care a fost „ghid pentru o zi”. Laboratoare, grătare, filtre, bazine de uscare a nămolului, greble mecanice, pompe și decantoare, au fost cuvintele la ordinea zilei. La sfârșitul turului, cum deja este obiceiul, domul Dorel Iercan a primit din partea Asociației, un tricou cu Arad Free Tours și diploma de „ghid pentru o zi”.
Din 2013, voluntarii Arad Free Tours promovează orașul și județul Arad în rândul turiștilor care vizitează această zonă, prin organizarea de tururi ghidate gratuit. Tot de 10 ani și tot din pasiune pentru Arad, proiectul nostru promovează valorile culturale și istoria orașului atât turiștilor cât și arădenilor, fie prin ateliere și activități cu cei mici, fie prin tururi tematice organizate periodic dar și la cerere. Totul pe bază de voluntariat, din pasiune pentru Arad!
Citiți principiile noastre de moderare aici!