ARAD. Cursele de mașini care au loc aproape noapte de noapte pe Calea Aurel Vlaicu nu mai sunt o noutate pentru nimeni. În fiecare vară, arădenii care locuiesc în cartier se confruntă cu aceeași problemă: zgomotul infernal pe care îl fac motoarele turate ale mașinilor și motocicletelor cu care teribiliștii nocturni se iau la întrecere. Cu toate acestea, în ciuda umeroaselor plângeri și sesizări, autoritățile nu par să aibă o soluție, ba mai mult, nu par că încearcă să găsească una. Nu doar Calea Aurel Vlaicu este folosită ca pistă de formula 1, la fel se întâmplă în Aradul Nou, Grădiște, sau chiar pe Bulevardul Revoluției, însă este, de departe, porțiunea preferată de șoferii teribiliști.
Un cititor al www.aradon.ro, care a trimis mai multe sesizări Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fără a găsi o rezolvare, ni s-a adresat pe acest subiect, în speranța că astfel, instituțiile abilitate se vor apleca asupra situației ce persistă de ani buni. Iată ce spune cititorul nostru:
„Doresc să vă cer ajutorul în a aduce la cunoștința organelor abilitate faptul că între UTA și Fortuna, de la începutul sezonului cald, deci din primăvară și până acum, în fiecare seară, câteodată până la ora 4-5 dimineața, se produce un zgomot infernal făcut de niște <<participanți la trafic>> cu motorete, motociclete, atv-uri și mașini tunate sau cu tobele sparte. Nu știu dacă v-a mai fost semnalat acest fapt și de către alți cititori, dar pur și simplu nu se mai poate trăi în aceste condiții!! Este mult prea mult, iar Poliția Arad nu ia absolut nicio măsură!! Acești imbecili/teribiliști sau poate doar retardați mintal, cu carnet de conducere, afectează somnul (și sănătatea mentală) a mii de oameni care trebuie să suporte zgomotul produs de motoarele lor suprasolicitate! Eu personal am mers la secția de lângă Kaufland unde agenții au ridicat din umeri deoarece ei nu au competență, dar nici personal suficient și m-au îndrumat să fac petiție la IPJ Arad.”
VIDEO: Facebook/AradTraffic
Două sesizări
Arădeanul a ajuns să facă chiar două sesizări, iar următorul pas ar fi fost să meargă în audiență la șeful Poliției, fapt pe care l-a refuzat:
„În urma acestora (am făcut două sesizări) am fost îndrumat de către un agent să cer audiență la șeful poliției pentru a-i aduce la cunoștință situația. Eu consider că problema aceasta este majoră și se vede cu ochiul liber (se aude cu urechile, mai exact) și nu necesită o audiență, ci o autosesizare din partea Poliției. Săptămânile trecute am citit un articol online în care la Sibiu s-a făcut o astfel de acțiune unde Poliția a măsurat atât nivelul de decibeli produs de motoare, cât și viteza cu care se deplasau acești tâmpiți pe care nu îi intersează nici de copiii care se trezesc noaptea și plâng speriați, nici de batrânii care nu se pot odihni. De asemenea, mi s-a mai spus că echipajul (pentru că, da, este doar unul) care este însărcinat cu zona Vlaicu, are de asemenea și Bulevardul Revoluției în grijă, unde bineînțeles, au fost semnalate aceleași probleme! Vă scriu în speranța că dvs. puteți trage un semnal de alarmă asupra acestei probleme, poate printr-un articol pe care îl va citi cine trebuie… Vă scriu pentru că în Vlaicu este ca în Vestul Salbatic, unde oricine face ce vrea, când vrea și cum vrea și nimeni nu ia măsuri.”
Ce spune Poliția
Având în vedere cele relatate de cititorul nostru, am solicitat un punct de vedere din partea Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Iată ce ni s-a răspuns:
„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Arad acționează în permanență, pe șoselele din municipiu și județ, în vederea impunerii respectării legislației rutiere. În vederea depistării șoferilor care adoptă un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, polițiștii împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român desfășoară periodic, acțiuni de depistare și sancționare a acestor conducători. În cazul constatării unor fapte ilicite, cei în cauză vor răspunde contravențional sau penal, în funcție de natura faptelor constatate.”
De cealaltă parte, Poliția Locală, care are în dotare și un sonometru, ne-a precizat că a făcut acțiuni, însă nu au reușit să prindă pe nimeni:
„În urma sesizărilor venite din partea cetățenilor, echipaje ale Direcției Generale Poliția Locală Arad s-au deplasat în zonele indicate de pe Calea Aurel Vlaicu, având în dotare unicul sonometru omologat din dotarea direcției, în vederea măsurării nivelului de zgomot înregistrat la lăsarea întunericului. Probabil descurajați de prezența autovehiculelor înscripționate ale Poliției Locale, participanții la presupusele curse ilegale de mașini nu și-au mai făcut apariția. Cu toate acestea, se are în vedere desfășurarea de noi acțiuni, eventual cu mașini neinscripționate, pentru a putea staționa în proximitatea locațiilor unde se desfășoară aceste curse astfel încât cu ajutorul sonometrului să se poată stabili gradul de disconfort generat de activități.”
Dezbatere publică solicitată de USR
Singurii care par să caute o soluție pentru a înlătura aceste practici care crează disconfort pentru arădeni, par să fie cei de la USR. Consilierul local Florin Stana a ridicat această problemă la finalul unei ședințe a CLM:
„Credem că, în anumite locații, se impune instalarea de radare fixe pentru a descuraja cursele de mașini nocturne. Și acele instalații care monitorizează viteza și îi avertizează pe șoferi că au depășit limita legală ar fi bine venite. Am discutat și cu colegii de comisie, și dorim ca Primăria să organizeze o dezbatere în acest sens, la care să participe și cetățenii interesați, ca să găsim soluția cea mai bună. Inclusiv monatarea camerelor de supraveghere în punctele cheie ar fi de ajutor atât pentru chestiunile din trafic, cât și pentru documentarea altor fapte petrecute pe domeniul public. Ar fi de ajutor atât pentru poliția locală, cât și pentru poliția națională.”
Deocamdată, însă, arădenii care au parte de aceste show-uri nocturne se pot bucura că încet-încet vine toamna și vremea ploioasă, mai puțin propice raliurilor.
Trimite articolul
Xasa e noaprte de noapte, motociclete turate, de ani buni nu face nimeni nimic
se pot identifica f usoor indivizii dar e ignoranta cu premeditare
in rest doar laude din partea politiei cum stau ei si fac treaba
-
Exact,sunt camere de filmat pe la semafoare ,doar trebuie să le activezi și să vrei să faci ceva.Dar na, viața e greu…
-
Motociclete? Hai fugi de aici. Motociclistii, acesti sensibili care opresc motoarele cand trec pe langa bebelusi ca in filmarea ce si au inscenat-o?
Mai sunt și “motorMaușii” de pe bulevard..unii,nu toți care simt nevoia de a atrage privirile ..cu mers pe omroata,accelerat excesiv și inutil..bine acolo intra și conducătorii de “tefaluri”….bravii copii teribiliști ai aradului.carebacuma descoperă mersul fara mana părinților…
Ar trebuii sa le confiste masinile cand ii prinde plus pusi la adunat gunoaie
Doar un articol, multi ne vom spune ofurile in comentari dar timpul va trece si articolul va fi uitat si din nou nimeni (politie, autoritati) nu vor face nimic.
Oare de ce nu am vrut noi sa avem capitala la Viena sau macar la Budapesta?
Si pe Calea Romanilor se intampla destul de des asa ceva si ziua nu numai noaptea..
sa turezi masina excesiv pe centru, ca sa se uite lumea la tine… denota un iq sub nivelul marii, ca altceva sigur nu
Poate ca sunt chiar membrii familiilor politistilor implicati in aceste activitati
dar cosmarul parintilor care isis duc odraslele cum masina desi stau in zona? si parcheaza unde ii tuna capul? aia se rezolva oare? va rog sa faceti un articol si despre asta.
exita legislatie ue din 2012 care obliga autoritatile locale sa monitorizeze zgomotul in orase peste 100 000 locuitori
se pot instala camere fixe
se pot pune limitatoare de viteza pe arterele mari
doar la accidente se fac remarcati politistii sau in cate o zi pe saptamana la facut norma
insitittii inutile
s a ajuns in acest oras la o debandada rutiera fara precedent prin indiferenta premeditata
NU SE IA NICIO MASURA INDIFERENT DE PLANGERI, SESIZARI ,ACCIDENTE
-
Bibilache si ai lui considera ca Aradul e doar un sat, asa ca nu se incadreaza la acea lege…
mandria este mare la romani….cine-i ca mine ca am BMW si Mercedes…..cea mai josnica tara din EU….
-
Țara nu este josnică, josnici sunt cei care fac confuzii grave și denigrează țara!
Mândrie mare poate fi întâlnită la UNII, nu la toți, ca oriunde altundeva în lume. Generalizezi în mod greșit.
Corupție, mizerie…?! La fel. Doar că nu știm noi de ele…
Așa că nu mai da din gură aiurea, “Austriacul” lui pește!-
…daca sunteti asa mandrii de voi stati naibii la voi in tara …peste tot pe unde merg la einkaufen se vorbeste romaneste….pe romanii ii cunosti cand ii vezi…imbracati in trening si nebarbiriti…cu burta plina de mici si bere….dar au toti bolizi…ca-s smecheri…
-
motociclete de la Gară până în podgoria, noapte de noapte și politia locală doarme :)) ei sunt surzi!
“Poliția spune că acționează în permanență, iar Poliția Locală nu a reușit să depisteze niciun șofer, deși a stat la pândă cu sonometrul.”
Asta ii ceva gluma interna de a lor?
La shaorma inauntru sau unde mai exact sunt?
Si pe centru aprope zilnic este ceva si nici unu nu se sinchiseste sa se prezinte la datorie.
Nici nu iti trebuie aparat special, Mergi la o plimbare seara pe acolo si ii gasesti usor.
“„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Arad acționează în permanență, pe șoselele din municipiu și județ, în vederea impunerii respectării legislației rutiere.”
Cuvantul “permaneta” din punct de vedere legal ce inseamna mai exact?
Poate ar trebui sa incerce sonometrul pe strada, din Duster nu se poate masura mare lucru!
-
e perturbat de sforait…
Am inteles ca exista o inventie, numita camera video. In mod miraculos prin puterea credintei inregistreaza imagini si le stocheaza intr-o chestie minuscula numita calculator pentru a putea sa fie vazute numerele de inmatriculare a teribilistilor. Faza cu politia care nu prinde pe nimeni nu o comentez deoarece e inainte de ora 23 cand nu e permis limbajul licentios …
Să vedeți ce e în Parcare la EXPO Arad. Poliția trece pe acolo îi vede și nu le face nimic. ….
Sunt surprins sa aflu din articol ca Aradul are doua tipuri de politie,si nici una nu functioneaza,deci impotenta ridicata la rang de mare competenta …
Ar trebui puse opritoare de viteza (dimburi), ca si in Cluj.
-
Munti chiar…Io zic ca pentru niste dobitoci sa mergem toti pe jos…paguboasa gandire…
Cat timp nu sunt deranjati Falca,Bibart,Balcea,Glad Varga si alti zeii ai urbei,motoare turate vor fi noapte de noapte.
Acesti militieni habar nu au ca prin comunicatele emise , doar isi exprima public incopetenta , ce asteptari sa ai de la politia rutiera cand in randurile ei s au regasit , sau poate chiar continua sa se regaseasca , traficanti de tigari si droguri ?
Seful rutierei ar fi trebuit demis de mult pe motiv de HABARNIST !!!
Secția de politie 1vlaicu…dacă ar vrea sai prindă,ar trebui numa sa scoată capu pe geam….trist..
-
Ei au somnul greu, nu aud…
Inclusiv in Alfa pe parcarile FastPark sunt diversi indivizi cu motociclete, masini scumpe care urca pe parcare si mai intai tureaza motoarele, apoi stau la o vorba, apoi inainte de plecare nu ezita sa-si exercite din nou motoare pentru a “impresiona”. Pe cine? Nu stiu, insa foarte frecvent se intampla astfel de episoade cu indivizi care vin cu autovehicule care “mai mult suna decat merg”.. .