În intervalul menționat au fost efectuate la nivel județean 196 de teste Real Time-PCR și alte 643 de teste rapide. Prin aceste teste au fost descoperite 11 cazuri noi de infecție cu virusul SARS-CoV-2. Tot de duminică până luni s-au înregistrat în județ și 5 vindecări. Conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică, l59 de cazuri active se înregistrau, luni dimineață, în județ. Dintre acestea, 102 erau la persoane aflate în izolare la domiciliu. 54 de persoane pozitive la SARS-CoV-2 sunt internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, iar alte 3 la Spitalul Orășenesc Ineu. 3 dintre cele 54 de persoane internate la Județean se află în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a transmis și că în Dezna și Ignești, incidențele cumulate sunt mai mari de 4 cazuri la mia de locuitori, aplicându-se acolo măsuri speciale. La Dezna, incidența a ajuns la 5.31 cazuri la mia de locuitori, iar la Ignești a ajuns la 4.35 cazuri. Acestora le urmează Moneasa, cu 2.40 cazuri și Fântânele, cu 1.88 cazuri la mia de locuitori. Bata, Pecica, Vinga, Dieci, Curtici, Vladimirescu, Pilu, Sântana, Șimand, Zăbrani, municipiul Arad, Covăsânț, Craiva, Sebiș, Bocsig, Buteni, Ghioroc, Macea și Ineu înregistrează, la rândul lor, incidențe între 0.10 și 0.92 cazuri la mia de locuitori.
Trimite articolul
XHai cu restricțiile de weekend 🤣
Troll in care eclozat din latrina ai fost in stare embrionala eu mam defecat , ma mir ca sunt constipat la familie faci atacuri ca tu nu stii , esti un specimen ce inseamna asta antropomorf unic, existi deci cugeti fara sa fi avut vreodata familie de aia homo nu realizezi ca vorbind urat oricui denota propria-mi nimicnicie ma doare capu.
11 oficial…in realitate probabil 100+
cu asa procent de vaccinare luna septembrie va fi decisiva…ori vaccinati ori spitalizati.
„Deodată, toată lumea a devenit expertă, toată lumea știe ce e mai bine, toată lumea știe ce conține acel vaccin, câte G-uri, câte ne-G-uri, câte ARN-uri ne introduc în corp și câte nenorociri se pot întâmpla!” – constată Fiorela Mitoiu, medic-șef UPU Sf. Pantelimon. „Noi ne-am vaccinat copiii noștri. Ceea ce ar trebui să înțeleagă lumea e că dacă noi, cadre medicale, alegem să ne vaccinăm familiile și copiii, mai ales, înseamnă că este un lucru sigur și un lucru care ne poate salva”, subliniază medicul.
Majoritatea pacienților cronici sunt nevaccinați, constată medicii
Valul 4 al pandemiei pare inevitabil, iar în România, potrivit specialiştilor, se va vedea din toamnă. Până atunci, mai este timp ca persoanele nevaccinate să se imunizeze.
-
@anonim, explica semnificatia cuvantului: imunizare. Cu ce s au ” vaccinat ” acei indivizi si copiilor si cum ? Hai troll ule baga raspunsuri rapid dupa masura iq ului tau.
-
Tu poti sa gandesti un raspuns si 3 zile ca tot prost e. Pentru mine e clar ce inseamna. Nu pricepi, documenteza-te. Nu pricepi? Asta e, esti tampit😂
Iar ai simtit nevoia sa te bagi in seama😨
-
L ai bagat in ceatza 😂😂😂 de unde drec sa stie prostanul adevaratul sens al cuvantului imunizare ??? 😂
Tampitul asta nu e capabil sa treaca strada fara sa fie asistat , atunci ai pretentii sa stie ce vorbeste ? el linge ce spune unul si altul care face propaganda provaccinare si asta e …tampit functional !-
Scuze,domnule doctor😂
Mereu uit ca esti si medic nu doar un amarat de sofer de camion😂 zis si nea Bujie!
-
-
-
Asa e, abia stept doza 3 :))))
-
Ar fi bine sa te mai gandesti.
-
ce conteaza mergem la spectacole la meciuri. si stam unul langa altul
daca ne infectam asta e !Dzo cu mila!