Până la ora 12, 42.825 de mii de persoane și-au exercitat dreptul pe listele permanente electorale, în timp ce alții 5.139 au votat pe liste suplimentare și 216 cu urna mobilă, în județul Arad. Prezența la urne este de 12,41% din totalul alegătorilor înscriși pe Listele Electorale Permanente, conform Biroului Electoral Central. Procentul județului se află sub media națională de 15.82% înregistrată la ora 12. În total, în toată țara, au votat 2.882.075 persoane, la care se adaugă 363.589 voturi din afara țării.
Județul Arad se află pe locul patru de la coadă în ceea ce privește procentul de votanți prezenți, procente mai mici având doar Maramureș, Covasna și Satu Mare, județul nostru fiind depășit în ultima oră de Vaslui, Bihor și Suceava. De cealaltă parte, cele mai mari prezențe se înregistrează în Argeș, Brașov, Teleorman, Constanța și Ilfov, cu procente între 18.38% și 20.32%.
Cei mai mulți votanți în județul nostru s-au înregistrat la secția de vot din cadrul Liceul Teoretic „Adam M. Guttenbrunn” din municipiu – 309, urmată de secția de la Grădinița „Prichindel” din municipiu, cu 303 votanți. Prezența pe municipiu este de 13.91%, cu 20.604 voturi înregistrate până la ora prânzului, situația pe județ și principalele orașe arătând, la acel moment, astfel:
Județul Arad – 12.41% (48.180 voturi)
Municipiul Arad – 13.91% (20.604 voturi)
Chișineu-Criș – 11.37% (769 voturi)
Curtici – 11.27% (790 voturi)
Ineu – 14.10% (1.117 voturi)
Lipova – 12.73% (1.198 voturi)
Nădlac – 13.04% (855 voturi)
Pâncota – 10.28% (665 voturi)
Pecica – 13.02% (1.491 voturi)
Sântana – 8.76% (1.111 voturi)
Sebiș – 10.33% (548 voturi)
Citiți principiile noastre de moderare aici!