ARAD. Primăvara aceasta vine cu o veste bună pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Se va da startul unui nou proiect pentru extinderea Unităţii de Primire Urgenţe, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro. Proiectul are două componente: construcţii şi dotarea cu aparatură medicală.
O nouă clădire
Extinderea UPU presupune construirea unui nou corp de clădire în continuarea celui existent, în zona actualei intrări din spate. Imobilul va avea 501 mp, distribuiţi pe două nivele – 378 la parter şi 123 la demisol. Spaţiul nou construit va fi format din: ansamblu tomografie computerizată (cameră izolată împotriva radiaţiilor, cameră control, cameră interpretare rezultate, spaţiu tehnic, cameră pregătire pentru pacienţi prevăzută cu două vestiare), cabinet destinat investigaţiilor ecografice, spaţii de dezinfecţie, spaţii de depozitare destinate depozitării temporare a pacienţilor decedaţi până la momentul transportării lor la morgă, hol, sală de aşteptare, grupuri sanitare, boxă curăţenie. Noul corp de clădire va fi conectat la clădirea existentă, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 2.072.138,71 lei.
Reamintim, extinderea preconizată prin acest proiect se adaugă unei operaţiuni similare realizate acum câţiva ani, care a dublat suprafaţa UPU de la 600 la 1.200 de metri pătraţi.
Aparatură de 4,4 milioane de lei
Cea de a doua componentă a proiectului de faţă prevede achiziţionarea a trei echipamente medicale moderne: un computer tomograf, un aparat de radiologie şi un aparat pentru ecografie cardiacă, în valoarea totală estimată de 4.454.035,17 lei.
„În alegerea echipamentelor, s-a luat în considerare în mod deosebit ca acestea să includă funcţii cardiovasculare şi să asigure accesul la investigaţiile RX şi CT al persoanelor supraponderale sau obeze deoarece în ultimii ani a crescut media de vârstă şi, implicit, ponderea populaţiei vârstnice, ce mai afectată de boli, în totalul populaţiei. În plus, datorită stilului de viaţă înclinat spre sedentarism, datorită alimentaţiei necorespunzătoare, exceselor de tutun şi alcool, stresului cotidian şi, nu în ultimul rând condiţiilor meteo extreme (ger, umezeală, caniculă), bolile cardiovasculare debutează la vârste tot mai tinere” – arată reprezentanţii CJA.
Câştig pentru pacienţi
„Achiziționarea unui computer tomograf care să fie folosit strict pentru urgențe va fi de un real folos pentru că vom putea efectua o tomografie mult mai repede. Anul trecut în regim de urgență s-au realizat 7.115 tomografii. Acum, la nivel de spital, avem un singur computer tomograf care este folosit de noi, de celelalte secții din spital, dar și de pacienți cu programare. Dacă la urgențe ajunge o persoană care trebuie diagnosticată cu ajutorul tomografiei, iar aparatul este ocupat, trebuie să așteptăm până se eliberează” – a explicat dr. Monica Puticiu, medic șef Unitatea Primire Urgențe.
„Unul din obiectivele pe care mi le-am propus odată cu preluarea mandatului de manager al spitalului constă în creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor. Cu ajutorul acestui proiect se va putea pune un diagnostic corect şi rapid şi vor scădea timpii de aşteptare la UPU” – a precizat ec. Carmen Lucuţa, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
CJ pune preţ pe Sănătate
„Am candidat pentru funcția de președinte al CJA cu un proiect concret, în care am pus accentul pe dezvoltarea și modernizarea Spitalului Județean. Astăzi avem în lucru proiecte de 58 de milioane de euro pentru Spitalul Județean, după ce CJA a investit deja aproape 30 de milioane de euro, începând cu anul 2010. Este o diferență vizibilă între ceea ce a fost în trecut acest spital și ceea ce este acum! Construim două secții noi, Oncologie și Infecțioase Adulți, un spital nou, de Psihiatrie, am preluat clinica Cardiolife și extindem și modernizăm Cardiologia. Anul trecut, așa cum am repetat, am cumpărat în medie un aparat medical nou și modern săptămânal, pentru spital, în parteneriat cu Primăria Arad. Facem cele mai mari investiții din ultimii 40 de ani, în sistemul de sănătate publică din Arad!” – a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.
24 de luni
Proiectul „Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului clinic Judeţean Arad, etapa a II-a” este finanţat din fonduri europene, prin programul Operaţional Regional. Valoarea finanţării nerambursabile este de 98%, Consiliul Judeţean contribuind doar cu 2%, la acest moment neexistând cheltuieli neeligibile. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la momentul semnării contractului de finanţare. În momentul în care va avea buget aprobat, CJA va da startul procedurii de achiziţie pentru servicii de proiectare şi execuţie a investiţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!