ARAD. Doi noi inculpați și-au găsit locul în dosarul în care agentul de poliție este acuzat de trafic de droguri. Potrivit portal.just.ro este vorba despre un bărbat – pe numele căruia a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile – și o femeie împotriva căreia s-a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În 5 octombrie, potrivit portal.just.ro, Tribunalul Arad „a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii: 1. Pană Ştefan-Cosmin; 2. Horne Alex-Corneliu, măsură pe care o menţine, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 5 octombrie 2020, până în data de 3 noiembrie 2020, inclusiv. Constată legală şi temeinică măsura controlului judiciar luată faţă de inculpata Albu Victoria, măsură pe care o menţine, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 5 octombrie 2020, până în data de 3 decembrie 2020, inclusiv. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare”. În urma contestației, care s-a judecat în 16 octombrie, Curtea de Apel Timișoara a decis să respingă „ca nefondată contestaţia declarată de inculpatul Horne Alex-Corneliu împotriva încheierii penale din data de 5 octombrie pronunţată de Tribunalul Arad. Definitivă”.
Împărțeala
Conform unor surse judiciare, cei trei inculpați urmau să împartă veniturile provenite din comercializarea culturii de cannabis pe care polițiștii au descoperit-o în urma perchezițiilor din vara acestui an, la domiciliul polițistului. Femeia ar fi pus la dispoziție terenul pe care a fost montată sera în care era cultivat cannabisul, iar bărbatul arestat își oferea „expertiza” pentru cultivarea și creșterea plantelor. Terenul pe care a fost găsită sera era lipit de casa agentului de poliție, accesul acestuia fiind foarte facil de pe proprietatea sa, direct în grădina femeii. Dosarul în care cei trei sunt inculpați se află în camera preliminară, după ce se trece de această procedură urmează să fie stabilit primul termen de judecată.
Perchezițiile
Reamintim cititorilor că în vara acestui an, în urma mai multor percheziții ce au avut loc într-un dosar în care agentul de poliție, alături de alți trei bărbați sunt acuzați de incendierea unui autoturism, au fost descoperite, într-o seră tip solar, 31 de tulpini de plante de cannabis cultivate. Tot acasă la polițist, au mai fost găsite și 5.860 fire de țigarete fără timbru legal, susceptibile a proveni din contrabandă. În urma perchezițiilor, dosarul privind traficul de droguri a fost disjuns către DIICOT – Biroul Teritorial Arad. Astfel, procurorii DIICOT au solicitat instanței arestarea prevenirea a lui Cosmin Pană și în acest caz, judecătorul de drepturi și libertăți decizând să aprobe cererea procurorilor. Și acest dosar, în care cei patru sunt acuzați de incendierea unei mașini, urmează să fie trimis spre judecată.
Trimite articolul
XIsi toarna Pana si familia doar sa scape
in curand urmeaza amantele la declarati