ARAD. 2.428 de persoane au fost verificate în 24 de ore de către poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19.
Pe parcursul zilei de luni, 15 iunie 2020, polițiștii arădeni au verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 2.025 persoane și 5 societăți comerciale sau persoane fizice autorizate. În contextul stării de alertă, poliţiştii au aplicat două sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea la domiciliu, în valoare totală de 2.000 lei.
În decursul a 24 de ore (15 iunie, ora 7.00 – 16 iunie, ora 7.00), jandarmii arădeni au verificat 231 persoane cu privire la respectarea măsurilor de autoizolare la domiciliu, fără să constate abateri.
Polițiștii locali arădeni, asigurând cu un efectiv de 44 de cadre și 17 mijloace auto mai multe tipuri de activități legate de prevenirea răspândirii COVID-19 și aplicării prevederilor din legislația specifică stării de alertă, au verificat, în intervalul 15 iunie, ora 7.00 – 16 iunie, ora 7.00, 172 persoane față de care s-a instituit măsura izolării la domiciliu. În urma tututor activităților efectuate, nu au constatat abateri.
Izolaţi şi carantinaţi
Conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, 1.857 din judeţul Arad se află în prezent în izolare la domiciliu, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de izolare la domiciliu este 7.685. În centrele de carantină din judeţul Arad erau cazate, marţi dimineață, la ora 9.00, 78 de persoane. Numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 1.397.
Citiți principiile noastre de moderare aici!