Până la urmă, hoțul a recunoscut că a furat, dar, până să vină poliția, și-a luat tălpășița și s-a făcut într-o clipită nevăzut.
„Clientul”, urmărit și prins de vânzătoare
Individul a intrat în magazin în dimineața zilei de marți, 11 iulie, în jurul orei 9:00. Hoțul s-a plimbat puțin, până a ochit produsul dorit, respectiv o lesă retractabilă în valoare de aproape 100 de lei, pe care a verificat-o și după care s-a întors în doar câteva secunde. Furtul nu a durat mai mult de o clipă, lesa fiind băgată imediat în geantă. Scena a fost surprinsă, însă, de o vânzătoare, care, inspirată, a așteptat să vadă ce are de gând „clientul”. Iată ce spune vânzătoarea vigilentă: „a intrat cu fratele lui în magazin. Se plimbau și am văzut că la un moment dat produsul a dispărut. Când a ieșit l-am rugat să îmi arate geanta. A zis că nu a furat-o, că pot să mă uit în geantă… era acolo, între prosoape”. Așa cum era de așteptat, hoțul a vrut să plece fără să plătească, însă fetele din magazin au chemat poliția.
Prins cu lesa în geantă
„Angajata l-a oprit, l-a rugat să arate geanta. A scos ceva prosoape și a zis ca nu are nimic, dar vânzătoarea i-a cerut să caute mai bine. În cele din urmă a scos lesa, eu am venit aici. Și-a cerut scuze, a zis că nu mai face, că e pentru prima dată, dar i-am spus că nu, că noi vom chema poliția deoarece nu mi se pare normal să furi din stocul fetelor. Fetele sunt responsabile de stoc. Dar ce să vedeți? Până am sunat la poliție el a luat-o la fugă și dus a fost”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Alina, administratorul magazinului.
Unul dintre clienții magazinului l-ar fi recunoscut pe suspect și ar fi oferit și polițiștilor informații legate de identitatea acestuia, astfel că, cel mai probabil, hoțul va fi prins. Totuși, dat fiind faptul că prejudiciul a fost recuperat, el ar putea scăpa fără pedeapsă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!