Acest partid a apărut din necesitatea de a cunoaşte şi apăra votul cetăţeanului, care odată dat partidelor pentru patru ani votantul nu poate să intervină în actul de conducere a unui partid, deoarece sistemul valoric este coordonat de sus în jos”.
Deasemenea, spune Decebal Popa, este primul partid „ bazat pe un sistem de voluntariat ”. Astfel, nu vor exista funcţiile de preşedinte, vicepreşedinţi etc, partidul urmând să fie condus de către nouă coordonatori. O prevedere interesantă, între cei nouă este exclus să fie două persoane între care să existe un anumit grad de rudenie ! Fiecare coordonator are obligaţia de a atrage în partid 7 membri, dar nu poate să înscrie vreun membru cu gradul de rudenie sau afini între primii şapte. „ Nu vom accepta să fie absorbit de un alt partid ,indiferent de doctrina lui, iar în situaţia că nu vom putea să ne ducem la capăt ideile pe care dumneavoastră (cetăţenii-NN) ni le veţi cere, ne asumăm greşelile ori incompetenţa, iar partidul se va dizolva .Nu ne putem permite să ignoram votul de încredere dat pentru investire” se precizează în documentele partidului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!