Încă o megalucrare începe în Arad în câteva săptămâni. Este vorba de reabilitarea pasajului rutier Grădişte, o investiţie care nu a mai făcut cunoştinţă cu reparaţiile serioase de la mijlocul anilor … 70.
Ieri, însă, a sosit momentul ultimei semnături până la startul reabilitării acestui pasaj, care, în viziunea Primăriei, va duce la îmbunătăţirea traficului urban şi la creşterea accesibilităţii spre centrul oraşului dinspre Oradea. Lucrarea de reabilitare a fost cuprinsă în Programul Integrat de Dezvoltare Urbană, a beneficiat de fonduri europene nerambursabile consistente iar contractul de finanţare a fost semnat pe 25 august anul trecut.
Atunci Primăria şi-a pus semnătura pe 17,5 milioane de lei, dintre care 13,4 milioane lei nerambursabili, investiţia fiind programată să dureze cu tot cu licitaţii 14 luni. A urmat organizarea licitaţiilor pentru consultanţă şi execuţie. Ieri, Primăria a semnat cu firma Tehnodomus contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a suprastructurii şi infrastructurii pasajului rutier Grădişte, valoarea lucrărilor fiind de 10,3 milioane lei.
Pentru execuţia lucrărilor la pasaj (care implică modernizarea printre altele a 12.000 mp de cale de rulare şi a unui kilometru de linii de tramvai), firma va avea la dispoziţie opt luni, oferind totodată o garanţie a lucrărilor de 10 ani.
Ce spune constructorul despre lucrare? „Sperăm că va fi un succes la fel cum a fost podul Traian”, a precizat Gheorghe Maxinan, reprezentantul firmei Tehnodomus.
Prea multe propuneri
Ce spune primarul despre această lucare? Ce a spus şi despre lucrarea de reabilitare a pasajului Micălaca, începută cu o săptămână înainte, tot de firma Tehnodomus: că e posibil ca în ochii arădenilor să nu pară o lucrare de necesitate, dar că condiţiile tehnice şi de siguranţă ale acestui pasaj o impun. „Fac aceste precizări pentru că politicieni fără prea multă responsabilitate ne tot propun pasaje şi pasarele. De propus, însă, poţi să propui orice, dar fără indicarea sursei de finanţare, nu faci nimic”, a precizat Falcă.
Disconfort
Tot edilul a decis să ceară scuze, din start, arădenilor pentru lunile cu probleme în trafic care vor urma în condiţiile în care în această perioadă cele mai importante pasaje din oraş sunt prinse în şantiere de reabilitare.
Revenind la pasajul Grădişte, lucrările se vor desfăşura similar cu cele din Micălaca, circulaţia fiind deviată pe unul dintre sensurile de mers, pentru a se putea lucra pe celălalt.
Cu 24 de procente mai repede
Potrivit dosarului care stă la baza acestei reabilitări, modernizarea pasajului rutier Grădişte va duce la reducerea timpilor de deplasare şi aşteptare în trafic cu 24%. Lucrarea de reabilitare va începe în aproximativ două săptămâni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!