De un singur lucru putem fi siguri că nu duce lipsă DIICOT Arad: de procurori. După dosarul Împăratul , Biroul Teritorial Arad al DIICOT nu a mai ieșit cu nimic senzațional în presă, până și captura de cocaină de acum două zile, de la Nădlac, fiind făcută de Structura Centrală a DIICOT. Ce-i drept, munca unui procuror nu se face în presă, însă de prea mult timp DIICOT Arad nu mai anunțat nicio captură cu greutate . Chiar și așa, Structura Centrală a aprobat un al patrulea post de procuror în cadrul Biroului Teritorial Arad și l-a scos la concurs.
În decembrie 2011, la concursul pentru ocuparea postului de procuror în cadrul DIICOT Arad s-au prezentat patru procurori arădeni, printre aceștia aflându-se Bogdan Diaconescu, precum și fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Cel care a obținut cel mai mare punctaj a fost Bogdan Diaconescu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!