ARAD. Detașamentul de Pompieri Arad a fost solicitat, în dimineața zilei de joi, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Codrului, din municipiu. Vecinul care a sunat la 112 le-a spus dispecerilor că există posibilitatea ca în casă să se afle și o persoană. La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei încăperi a casei, cu degajări mari de fum. În urma recunoașterii efectuate de către pompieri, a fost identificată o victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani, în stare de inconștiență. S-a acționat pentru extragerea victimei din locuință, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
„Din nefericire, victima a suferit leziuni și arsuri incompatible cu viața, decesul fiind declarat de către medicul echipajului SMURD. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric”, a transmis ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!