Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
“La sosirea echipajelor de intervenție, casa scării era inundată cu fum, iar la pătrunderea în interior a fost identificată și extrasă o victimă. Este vorba despre un bărbat care prezenta arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corpului, fiind în stare de inconștiență, însă cu semne vitale. Victima a fost preluată de către echipajul medical SMURD și transportată la spital de către echipajul SAJ. Incendiul s-a manifestat la nivelul parterului casei scărilor, la deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ 2 mp, fiind stins prompt de către pompieri. Ulterior, cu ajutorul exhaustorului din dotarea autospecialei, s-a acționat pentru ventilarea încăperii”, transmite ISU Arad.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații închise, iar cazul a rămas în atenția organelor abilitate pentru cercetări ulterioare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!