Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Sorina Ambruş, au ars acoperişul pe aproximativ 80 de metri pătraţi, un dulap de haine, un televizor, două paturi şi documentele personale ale persoanelor care locuiau în casa cu pricina.
Cu toate acestea, pompierii au reuşit să salveze bunuri ale căror valoare se ridică la aproximativ 210.000 de lei. La un moment dat exista chiar pericolul unei explozii, ţinând cont că în locuinţă exista şi o butelie, dar, până la urmă, pompierii au reuşit să lichideze incendiul. „Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un burlan metalic neprotejat, amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile”, a mai spus Sorina Ambruş.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!