În jurul orei 02:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa bisericii adventiste din localitatea Șepreuș, anexă lipită de clădirea bisericii.
Pentru misiune au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Ineu – Garda 2 Chișineu-Criș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare la înălțimi și un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul anexei, pe o suprafață de aproximativ 150 de mp, cu posibilitate de propagare la biserică, care era lipită de anexă. Incendiul a fost localizat și lichidat prompt, în limitele găsite, pompierii salvând astfel biserica”, transmit cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
În urma incendiului au fost distruse anexa și bunurile aflate în interiorul acesteia (instrumente muzicale și mobilier), pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum necurăţat.
Trimite articolul
XPentru că neagă Sărbătorile din Levitic 23 🙂
-
Mai repede, un muc de tigara