În jurul orei 09:15, pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la coșul de evacuare a fumului al unei case din municipiul Arad, strada Ady Endre. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul coșului de fum, cu posibilitate de propagare la acoperișul casei.
„Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite. Din fericire nu s-au înregistrat victime. În acest sens, pompierii arădeni vă reamintesc măsurile de prevenire a incendiilor izbucnite din cauza coșurilor de fum necurățate sau neizolate corespunzător față de materialele combustibile: coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an de către personal autorizat; în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere; coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor”, transmit cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!