Focul a pornit de la un coș de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad. Aproximativ 150 de metri pătrați din acoperișul imobilului au ars în incendiu. Potrivit ISU Arad, flăcările au fost stinse repede, însă echipajele de intervenție de la fața locului au decopertat acoperișul acoperit din tablă și materiale inflamabile pentru a fi sigure că dedesubt nu se mai află vreun focar care s-ar putea reaprinde. Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și șapte subofițeri.
Incendiu la o casă din Aradul Nou, din cauza unui coș de fum
Incendiu la o casă din Aradul Nou, din cauza unui coș de fum
Incendiu, duminică seara, după ora 22, la o locuință de pe strada Orșovei, din cartierul Aradul Nou.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
1
Local
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
6
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
8
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!