Incendiul a fost anunțat prin apel la 112, duminică, în jurul orei 13:15. La fața locului s-au deplasta două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare ușoară, dar și un echipaj SMURD din cadrul detașamentului din Vladimirescu. Incendiul se manifestă la etajul casei. pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Conform pompierilor, nu au fost înregistrate victime, însă există posibilitatea de propagare a flăcărilor la două case vecine.
Incendiu la o casă din Grădiște
Incendiu la o casă din Grădiște
Reactualizat la:
Pompierii intervin cu trei autospeciale la un incendiu izbucnit la o casă de pe strada Vărădiei, din cartierul Grădiște.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
4
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
Citiți principiile noastre de moderare aici!