Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
„În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la nivelul bucătăriei casei, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătraţi. Incendiul a fost localizat prompt de către pompieri, limitând astfel propgarea flăcărilor” – transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Nu sunt înregistrate victime. Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!