SEBIȘ. Incendiul a fost anunțat la 112, joi dimineața, în jurul orei 05:30. Pentru lichidarea focului a intervenit Detașamentul de Pompieri Sebiș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
“La sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul utilajului cu posibilitate de extindere la restul utilajelor din fabrică. Intervenția pompierilor a făcut ca incendiul să fie localizat și lichidat în limitele găsite, eliminând astfel propagarea flăcărilor. În urma incendiului a ars utilajul industrial – care era folosit pentru a injecta spumă în timpul procesului de fabricare a încălțămintei – iar pereții din încăperea în care se afla acesta s-au degradat. Două persoane care se aflau în interiorul fabricii în momentul producerii incendiului s-au autoevacuat în condiții de siguranță, înainte ca forțele de intervenție să ajungă. Persoanele nu au necesitat îngrijiri medicale.Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric”, au transmis reprezentanții ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!