PÂNCOTA. În această dimineață, în jurul orei 07:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Pâncota.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La locul evenimentului a fost alocată și o ambulanță SAJ. De asemenea, în sprijinul forțelor au acționat și pompierii voluntari din cadrul SVSU Pâncota.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului unei anexe gospodărești, propagat și la o altă anexă gospodărească a casei învecinate, suprafața totală afectată fiind de aproximativ 300 de metri pătrați.
După aproximativ două ore, incendiul a fost stins în limitele găsite. Au fost afectate cele două anexe și bunurile aflate în interior, constând în obiecte de mobilier și electrocasnice.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului casei, care a suferit un atac de panică. În urma evaluării medicale, acesta a fost transportat la spital de către echipajul medical SAJ.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.
Pompierii avertizează
”Având în vedere că temperaturile scăzute și sezonul rece își fac simțită prezența, iar multe persoane au început deja să utilizeze instalațiile de încălzire, pompierii militari arădeni vă reamintesc principalele măsuri ce trebuie respectate pentru a preveni izbucnirea incendiilor: evitați suprasolicitarea instalațiilor electrice prin conectarea simultană a mai multor aparate cu consum electric mare (reșouri, radiatoare, frigidere, mașini de spălat, convectoare etc.) la aceeași priză; supravegheați permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcțiune, chiar dacă sunt dotate cu termostate sau alte mijloace de protecție, întrucât acestea pot funcționa defectuos. În cazul apariției unor defecțiuni, deconectați-le imediat; nu utilizați instalații electrice defecte sau realizate de personal neautorizat; nu lăsați copiii nesupravegheați în preajma sobelor, aparatelor electrice sau electrocasnice, afumătorilor etc”, a precizat Ruxandra Klein, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!