„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 3 hectare, intervenția fiind îngreunată de vântul care intensifica arderea, facilitând propagarea incendiului și de terenul accidentat, care nu permitea accesul cu autospecialele de stingere. După aproximativ 5 ore de intervenție, incendiul a fost localizat și lichidat, suprafața de teren afectată fiind de aproximativ 4 hectare. Totodată, pompierii militari arădeni au protejat și locuințele aflate în proximitatea incendiului” – transmite ISU Arad.
„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie” – precizează reprezentanţii ISU Arad.
Trimite articolul
XA fost găsit ciobul de sticlă care a cauzat acest incendiu , că până acum, nimeni nu a fost tras la răspundere, deși e clar cum apar asemenea incendii…