UPDATE: Pompierii au stins incendiul și au stabilit că totul a pornit de la un scurtcircuit electric produs la instalația de iluminat a bradului de Crăciun, care era amplasat într-o sală de clasă.
“La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul unei săli de clasă, pe o suprafață de aproximativ 16 mp, cu degajare de fum. Incendiul a fost localizat și lichidat prompt în limitele găsite, iar pompierii au acționat pentru ventilarea încăperii inundate cu fum. În urma incendiului au ars mobilierul pe o suprafață de aproximativ 16 mp și bradul de Crăciun aflat în sala de clasă. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 65 de ani (angajată a școlii) care a suferit un atac de panică.Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric la nivelul instalației de iluminat a bradului de Crăciun”, au anunțat reprezentanții ISU Arad.
CHIȘINEU-CRIȘ. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, la fața locului “intervin pompierii militari ai Detașamentului Ineu – Garda 2 Chișineu-Criș cu două autospeciale de stingere, autoscara S42 și un echipaj SMURD. Nu sunt înregistrate victime. În interiorul scolii nu sunt elevi sau cadre didactice. Intervenția este în dinamică”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!