Clădirea aflată în incinta ştrandului Ineu a luat foc sâmbătă. Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii incendiului, acestea fiind în curs de stabilire. Clădirea adăpostea vestiarele precum şi administraţia ştrandului. Focul a mistuit 20 de uşi, mai multe geamuri, precum şi o parte din acoperiş. Intervenţia pompierilor a durat trei ore şi s-a intervenit cu două autospeciale. După stingerea incendiului, o maşină de pompieri a rămas la faţa locului pentru încă o oră pentru a interveni în cazul în care focul s-ar fi reaprins. Din fericire incendiul nu s-a soldat cu victime.
De altfel, pompierii arădeni au mai intervenit sâmbătă la alte patru incendii, toate de vegetaţie uscată. Fie că vegetaţia uscată a luat foc la ieşirea din Arad spre Zădăreni, sau Vladimirescu, Şepreuş sau Fântânele, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au declarat că incendiile nu au fost de intensitate mică, nu au afectat zone întinse şi au fost lichidate rapid de către echipajele de intervenţie trimise la faţa locului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!