Un incendiu de vegetaţie a izbucnit vineri după-masă, înainte de ora 16.00, la ieşirea din municipiul Arad spre localitatea Horia, pe partea dreaptă. Fumul negru şi gros a fost vizibil de la câţiva kilomteri distanţă. Foarte probabil, incendiul s-a produs pe fondul temperaturii extrem de ridicate, din cauza unei ţigări aruncate aiurea. Focul s-a extins cu repeziciune, cuprinzând peste 600 de metri pătraţi de vegetaţie uscată. Din nefericire, flăcările s-au propagat şi la Parcul de dezmembrări auto „Las Vegas”, unde se aflau depozitate mai multe autoturisme dezafectate. Caroseriile a şase maşini şi nouă microbuze au ars cu tot ce (mai) aveau înăuntru.
„A intervenit Detaşamentul Arad cu două autospeciale de stingere şi opt subofiţeri. Incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum, flacără deschisă la caroserii, favorizat de materialul combustibil prezent în interiorul maşinilor – cauciucuri, banchete etc. Incendiul a fost stins în aproximativ 45 de minute” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!