Flăcările au cuprins, sâmbătă după-masă, o casă particulară (compusă din parter și mansardă) din localitatea Frumușeni. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 15.30, la fața locului deplasându-se detașamentul Arad, cu două autospeciale și șapte subofițeri.
„În momentul sosirii la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat la acoperiș, violent, cu flacără deschisă, degajări mari de fum și cu posibilități de propagare la întreaga construcție. Se intervine încă pentru stingere. Deocamdată a ars acoperișul și mansarda compusă din două camere și bunurile din camere” – a declarat pentru Jurnal arădean/ Aradon maior George Pleșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UPDATE: Intervenția pompierilor a durat patru ore. Aceștia au reușit să salveze camerele de la parterul casei. A fost stabilită și cauza declanșării incendiului: un scurtcircuit electric.
Citiți principiile noastre de moderare aici!