Fabrica de mobilă, situată la câteva sute de metri de stația de carburant din localitate, a fost cuprinsă de flăcări la aproximativ o oră și jumătate după miezul nopții, atunci fiind dată alarma. La fața locului au ajuns pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Sântana, cu o autospecială, în sprijin sosind de la Arad mai multe autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad. Printre acestea, o autospecială SMURD, o autoscară mecanică și mai multe autospeciale de stingere.
Zeci de pompieri s-au chinuit timp de mai multe ore să stingă incendiul, nemaiavând însă ce să salveze din interiorul clădirii distruse de flăcări. În momentul sosirii echipajelor de salvare, incendiul se manifesta violent și generalizat, existând riscul ca acesta să se extindă la clădirile învecinate, lipite de cea afectată. Din fericire, munca pompierilor a împiedicat acest lucru, salvatorii reușind să localizeze și să țină sub control focul.
Momentan, cauzele izbucnirii incendiului nu au fost stabilite. În ceea ce privește extinderea rapidă a acestuia, lucrurile sunt ușor de explicat, dat fiind faptul că în interiorul fabricii erau depozitate lemn, vopsele, lacuri și alte materiale inflamabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!