Reacţii imediate la materialul nostru „20 de zile cu aer otrăvit” care face referire la incendiul de la groapa de gunoi din Lipova, declanșat pe 3 august.”Timp de 15 zile s-a intervenit fără întrerupere cu forţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Lipova şi Zăbrani, ne spun responsabilii de aici.
Incendiul nu a putut fi stins din cauza prezenţei multiplelor focare, prezenţei materialului combustibil din abundenţă, imposibilităţii refulării apei direct asupra focarelor şi întinderii incendiului pe o suprafață de aproximativ două hectare, se aminteşte în comunicatul remis de ISU Arad.
Totuși, pompierii au reușit izolarea incendiului în limitele găsite și evitarea propagării la cealaltă parte a gropii de gunoi. Având în vedere situația de urgență generată de incendiul de la groapa de gunoi a orașului Lipova, prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, a dispus convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţă extraordinară. În cadrul şedinţei au fost invitaţii şi reprezentanţii localităţilor Lipova, Zăbrani, Păuliş şi Ghioroc, localităţi ce au depozitat gunoi menajer la groapă.
Măsuri
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad spun că a dispus unele măsuri pentru stingerea incendiului. Astfel, s-a luat decizia acoperirii focarelor cu pământ pentru a opri alimentarea cu oxigen a incendiului și s-a dispus monitorizarea permanentă a incendiului şi intervenţia punctuală şi operativă în zonele unde ardea cu flacără deschisă pentru a se evita propagarea, în timp ce Comitetele locale pentru Situaţii de Urgenţă Lipova, Zăbrani, Păuliş şi Ghioroc au intervenit cu resurse proprii pentru acoperirea cu pământ a focarelor. „În 23 august, prefectul judeţului Arad, Florentina Horgea, şi inspectorul şef al ISU Arad, lt.col Cristian Gârbău, au verificat modul de executarea a măsurilor dispuse în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În urma verificărilor din teren au constat că aproximativ 40 la sută din focare sunt stinse şi acoperite de pământ. Se acţionează în continuare pentru stingerea celorlalte focare, comitetele locale nominalizate asigurând mijlocele tehnice şi resursele umane necesare intervenţiei”, au precizat reprezentanții ISU Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!