ARAD. Nu doar termină lucrările începute, ci încep şi altele noi. Aceasta a fost informaţia transmisă vineri de Compania de Apă, care spulberă orice speranţă că pe Decebal se va putea circula în condiţii normale în acest an.
„Compania de Apă Arad informează că în cadrul Proiectului «Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad», cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial «Mediu», al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania de Apă Arad S. A., se execută noi lucrări de reabilitare pe Bulevardul Decebal, tronson Nicolae Bălcescu – Kuncz Aladar”, se precizează într-un comunicat de presă.
Peste două luni!
În data de 06.10.2014 a fost emis Avizul de Săpătură, informează Compania de Apă, lucrările aprobate fiind cuprinse în cea de-a patra etapă cu termen de finalizare stabilit pentru data de 15.12.2014.
Lucrări şi trafic
Etapa IV cuprinde lucrări de reabilitare canalizare menajeră şi arteră apă. Lucrările de reabilitare a canalizării menajere de pe Bulevardul Decebal sunt finalizate. În ceea ce priveşte artera de apă, la intersecţia Bulevardului Decebal cu Strada Nicolae Bălcescu există în derulare reabilitarea unui cămin de apă, corelată cu lucrarea de înlocuire a conductei din oţel cu durată de viaţă expirată cu o conductă nouă din fontă ductilă cu diametru DN600 mm, pe tronsonul Nicolae Bălcescu – Kuncz Aladar. Traficul pe acest tronson este închis total, urmând să fie redat circulaţiei după readucerea la starea iniţială a porţiunilor afectate de săpături, până la data de 15.12.2014.
Pe fonduri
Derulat în perioada 2007-2015, întregul proiect POS Mediu are o valoare totală de 520.606.948 lei, din care 76,48% reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, 11,70% cea a Guvernului României, iar 1,80% contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, diferenţa de 10,02% fiind obţinută de S.C. Compania de Apă Arad S.A. prin credit bancar garantat de Consiliul Judeţean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!