Ceea ce anticipam în ziarul din 21 noiembrie, când, pe surse, anunţam că CET Hidrocarburi va intra într-un amplu proces de concediere a angajaţilor, se adevereşte. Dacă în luna noiembrie, nimeni nu recunoştea oficial faptul că se pregătesc disponibilizări masive la CET H, noul director al companiei de termoficare a confirmat ieri, cu jumătate de gură, ce-i drept, faptul că mai mulţi angajaţi vor rămâne fără loc de muncă.
Deşi a fost întrebat câte persoane vor fi concediate, din ce sector vor fi daţi afară sau care vor fi măsurile de protecţie socială (şomaj, salarii compensatorii sau altele), directorul CET H, inginerul Cornel Alicescu Bobancu (încă un nume nou în fruntea CET), a răspuns doar că „referitor la datele solicitate de dumneavoastră, vă comunicăm faptul că suntem în faza de informare a sindicatelor cu privire la intenţia angajatorului de reorganizare a activităţii societăţii. În momentul în care vom avea aprobat programul de reorganizare vom reveni cu informaţiile solicitate”.
Pe surse, însă, putem afirma că sunt vizate aproximativ 200 de persoane din sectorul de producere a energiei electrice, sector care nu mai funcţionează la propriu de câteva luni de zile. Deşi nu produc nimic, angajaţii sunt plătiţi lunar, cauzând o gaură şi mai mare în bugetul CET H, buget care, oricum, este pe un minus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!